„Suntem mai nepregătiți ca niciodată înaintea meciului cu Steaua” Daniel Niculae are însă motive de optimism

  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae, care a asistat duminică la meciul cu Viitorul Constanța, a declarat că partida cu Steaua, din etapa a III-a a Ligii I, va fi probabil cea mai dezechilibrată întâlnire dintre cele două formații.

„Suntem mai nepregătiți ca niciodată înaintea unui astfel de meci cu Steaua, însă jucătorii s-au mobilizat mereu când a fost un meci important și mă refer aici la meciul cu Chiajna. Probabil că va fi cel mai dezechilibrat meci dintre cele două echipe”, a spus Niculae.

Daniel Niculae este de părere că remiza cu Viitorul Constanța, scor 1-1, este una echitabilă.

„Meciul a fost echilibrat, iar rezultatul este echitabil. Consider că Rapid se întrece pe sine. Fără pregătire, practic jucătorii nici nu se cunosc pe nume între ei. Au făcut primul punct în actuala ediție, iar asta este foarte bine. Mă surprinde faptul că Rapid, în repriza a doua, este mai bine fizic decât adversarii și asta ținând cont că pregătirea a fost inexistentă”, a completat Niculae.

El a precizat că noii proprietari ai FC Rapid trebuie apreciați pentru că au decis să investească la gruparea giuleșteană și astfel să o salveze de la faliment.

„Nu contează cine a venit la conducerea clubului, sunt rapidiști care au făcut un gest extraordinar. Spun asta pentru că dacă nu veneau dânșii nu mai știu în ce ligă juca acum Rapid”, a explicat Niculae.

Întrebat unde va evolua în noul sezon, Niculae a răspuns: „Doresc să îmi rezolv cât mai repede situația, dar nu vreau să mă mai grăbesc. M-am grăbit vara trecută și a fost un dezastru. Varianta Montpellier nu a căzut”.

Rapid București și Viitorul Constanța au remizat, duminică, pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-1), într-un meci contând pentru etapa a II-a a Ligii I, acestea fiind primele puncte pe care cele două formații le cuceresc în acest sezon. Golurile partidei au fost marcate de Păun ’41, respectiv Benzar ’10.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
BREAKING NEWS | FCSB a mai rezolvat azi un transfer! Fotbalistul a semnat şi pleacă direct în cantonament
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×